InfoBlog

TABLITELE CERATE DE LA ROSIA MONTANA, UN TEZAUR AL EUROPEI

Rosia Montana constituie o comoara nu numai in aur si in alte elemente „top secret” din Tabelul lui Mendeleev, dar si pentru cultura Europei. Daca s-ar tine cont de acest nepretuit tezaur, nu s-ar da niciodata degrevare arheologica.

                                              

Zeul Ianus, cu doua capete, este considerat patriarhul nemuritor (IM PIO) al latinilor, dupa cum se vede in aceasta stela de la Rosia Montana.
Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile de mine reprezinta o pagina de istorie care nu se potriveste cu teoriile ilogice ale celor care sustin ca romanii au venit in Dacia aducand germenii culturii latine din care a luat fiinta poporul roman si ca dacii nu exploatau aurul in galerii si nu stiau sa-l prelucreze. Concluzia „fireasca” de aici ar fi cea vehiculata de amar de vreme prin cartile de istorie, anume ca niciun tezaur gasit pe aceste meleaguri, nici faimoasele bratari de aur, nu pot  fi dacice! Istoria tripticelelor ( carti cu trei foi de lemn cerat legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii in cartea ”Romanica”, de  G. Popa-Lisseanu,  editata in 1926 la tipografia Ion C. Vacarescu.


Documente unice de o valoare inestimabila
 
Asa aratau „gaurile de aur” din Masivul Carnic, „despre care romanii ziceau ca sunt ale lor”, inchiriindu-le baiesilor cu contract scris.

S-au gasit 50 de piese, dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din  nepricepere, ignoranta sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin. Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre ”proprietari” de mine romani  si ”arendasi”, baiesi priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare – cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor ”gauri de mina”. Am pus in ghilimele ”proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta! Dam un exemplu: ”Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! In 1875, tablite asemanatoare mai fusesera descoperite doar in Pompei, intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitante. Impreuna cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovada a vechimii si raspandirii scrierii cursive in latina prisca!

 
Limba latina prisca, pe buzele tuturor
 
In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral cu comentarii si ilustratie grafica de catre eruditul german Teodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana necunoscuta in lume. Tablitele cerate demonstreaza ca  minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si ”autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii in limba latina prisca sau ”vulgara”. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” -, ei se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac, in masa, limba latina prisca? Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa mai fie altele ascunse in galeriile dacice. Asta ar insemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio exploatare invaziva, dar asa ceva nu se intampla decat in tarile cu guvernanti educati, care stiu ce inseamna cultura.  Tripticele au fost descoperite in mai multe mine. La Larnic, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti. In minele din Letea, langa triptice, a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani. Intr-o mina dacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o vatra. Langa Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, au fost gasite cele mai multe triptice, impreuna cu obiecte casnice.

“Ungurii” de pe tablita greceasca  
   
               
   Toporul gasit pe Valea Mozacului, cu inscriptia  ”SVI MI PIE”,  datand  din 1500-1375 i.Chr.
Unul din tripricele descoperit in minele Letea, in 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurentiu Kovacs din Abrud si familia acestuia l-a vandut in anul 1834 librarului anticar Samuel Nemes. La acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. G. Popa-Lisseanu scria in ”Romanica” despre incercarea grosolana de falsificare a tablitelor:  “Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare fara de niciun inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti, rau formate, au aparut numele mai multor eroi din migratiunea huno-ungarica”, in incercarea de a croi o istorie halucinanta a unor asa-zisi sclavi maghiari adusi de romani pentru a munci in mine.

Oltenismele latinii prisce                                          

                                             

Tripticele de ceara extrem de rare constituie o dovada a raspandirii limbii latine vulgare in secolul II d. Chr.
Textul fiecarui document se scria de doua ori. Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului intern, fara a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contactului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece, este specificat in contracte, nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele). O ”ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea ”oltenismelor”, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, un martor la un contract de vanzare al unei femei, se subscrie cu formula segnai,in loc  de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau ”oltenismul”semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma ”autohtona”, ”siesi”, scrisa  ”sies” sau ”sues”. Si aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina prisca ”SVI MI PIE”, ”al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare pentru adeptii teoriei ca romanii i-au „latinizat” pe daci: 1500-1375 i.Chr. Si atunci, cine pe cine a ”latinizat”?

Latina prisca, din timpul zeului Saue 
       
Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor. Acesta este incadrat de cuvintele ”IM” si ”PIO”, ”patriarhul imortales”, nemuritor. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carui simbol dedicat era soarele. El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de Ianus. Isidor, in lucrarea sa ”Origini”, ne spune ca ”limba prisca, adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui Ianus, care i-a civilizat”. Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina : “Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!”.

Enigmaticii scribi ai tripticelor     

                                           

 
Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau ca ”gaurile de mina” pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre ”arendasi” erau baiesi din tribul Pirustilor, asezat in Rosia Montana in ”vicus Pirustarum”. Alti baiesi, vreo cincisprezece, au nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt ”barbare”, originare Daciei. Este interesant cine erau “arendasii” si cei care scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte pentru a intelege de ce documentele  n-au fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!Istoricii sustin ca minele ”romane” erau exploatate direct de catre imparat, prin ”procuratori aurari”. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de ”particulari” romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc ”gropi de aur”. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratori, iar cei care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina oficiala, culta! Si de ce au fost ”ingropate” in galeriile miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate si cu dacii liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie ca erau ”furtisaguri”, facute pe la spatele comenduirii romane, fie ca ”scribii” erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.



Dacii au sapat galeriile   

       Maniera de abataj, trapezoidala, din Masivul Carnic, caracteristica dacilor, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, acum amenintate sa dispara in cianura, pentru ca Gold Corporation vrea sa conserve galeriile „romane”.

Incepand  cu 1999, la Rosia Montana a cercetat o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH) si de la Universitatea ”Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele ”Alburnus Maior”. Conform acestor specialisti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana”. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri. Dar concluzia care ii da peste cap pe „academicieni” este urmatoarea: ”In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor in aceeasi maniera de abataj atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica”. Si atunci, cum sa nu ne infurie acordarea degrevarii arheologice si reclama in care se spune ca „Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor romane”?!

Descrierea tăbliţelor

Tăbliţele cerate sunt mici scândurele de lemn, unite câte două (diptice) sau câte trei (triptice), acoperite cu ceară de albine, pe care în antichitate se scriau diverse texte, mesaje, socoteli sau altceva. 
După locul descoperirii lor, tăbliţele cerate de la Roşia Montană provin din minele aflate în Munţii Igren, Letea şi Cârnicul Mare. 
După perioada în care au fost scrise, ele provin din vremea împăraţilor romani Antoninus Pius (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180). O singură tăbliţă provine din perioada împăratului roman Hadrianus. 
Motivul pentru care tăbliţele cerate au fost ascunse în minele de aur nu se cunoaşte, se presupune doar că ele ar fi fost depozitate acolo în urma invaziei marcomanilor. Faptul că ele rămas ascunse în mine timp de mai bine 1.500 ani sugerează că proprietarii lor ori au murit în timpul invaziei marcomanilor, ori cp nu s-au mai întors niciodată din refugiul spre care plecaseră din calea atacatorilor.

  • Tăbliţa nr. 1 s-a descoperit în anul 1786 de către un anume George Iancu în mina unui proprietar numit Lorincz. Mina se afla pe Muntele Igren. Este singura tăbliţă cerată din cele găsite în jurul Roşiei Montane, care are inscripţia în limba greacă. Descoperitorul a dăruit tăbliţa descoperită, ruptă în două, funcţionarului minier Daniil Gomboş. Tăbliţa a ajuns ulterior în custodia fostului muzeu Battyaneum din Alba Iulia.
  • Tăbliţa nr. 2 a fost descoperită la 20 mai 1788 în mina Sfântul Iosif din Muntele Letea. Ea este un triptic (este alcătuită din trei scândurele de lemn). A fost scrisă la data de 9 februarie 167 şi cuprinde procesul de lichidare a societăţii de înmormântare din Roşia Montană (un fel de casă de ajutor reciproc în caz de deces a membrilor unei asociaţii). A ajuns în colecţia unui muzeu din Budapesta, în stare destul de deteriorată din cauza faptului că a trecut pe la prea mulţi posesori care nu au ştiut să o manipuleze corespunzător.
  • Tăbliţa nr. 3 a fost descoperită în anul 1790 în Muntele Letea. A fost scrisă la data de 17 septembrie 159 şi textul scris pe ea este un act de împrumut. Din cauza stării avansate de deteriorare a fost descifrată numai parţial. A ajuns în colecţia unui muzeu din Budapesta.
  • Tăbliţa nr. 4 a fost descoperită în anul 1855 în mina Sfânta Ecaterina. Ea este un triptic, iar textul ei este tot un act de împrumut. Două dintre foile tăbliţei s-au păstrat la un muzeu din Cluj până în timpul Primului Război Mondial, când au fost transferate la Budapesta. A treia foaie a tăbliţei a ajuns în posesia lui Timoteo Cipariu, care a donat-o, împreună cu toată biblioteca sa, Muzeului Arhidiecezan din Blaj.
  • Tăbliţele nr.5-13 au fost descoperite deodată, la 24 iulie 1855, tot în mina Sfânta Ecaterina. Au fost găsite într-o gaură făcută în peretele unei galerii. Una dintre tăbliţe a fost scrisă la 20 octombrie 162. Împreună cu tăbliţele au mai fost descoperite mai multe obiecte: o împletitură din păr, cu o lungime de 60 cm, o masă cu pupitre, un butoi, bucăţi de ciubare, o covată din lemn, un vas cu o capacitate de cca 100 litri, bucăţi de material textil şi lămpi şi linguri de lemn. O parte dintre obiecte au ajuns la un muzeu din Budapesta.
  • Tăbliţa nr. 14 a fost scrisă la data de 16 martie 139 şi este un contract de vânzare-cumpărare a unei sclave. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.
  • Tăbliţa nr. 15 a fost descoperită la data de 24 iulie 1855 în mina Sfânta Ecaterina, împreună cu încă o tăbliţă întreagă şi patru fragmente. Ea a fost scrisă la data de 16 mai 142 şi este un contract de vânzare-cumpărare a unui sclav. Aceste tăbliţe au ajuns în posesia lui Timotei Cipariu.
  • Tăbliţa nr. 16 s-a descoperit în anul 1855 în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la 6 mai 169. Textul înscris pe ea vorbeşte de cumpărarea unei case. A intrat în posesia unui muzeu din Budapesta.
  • Tăbliţa nr. 17 a fost descoperită în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la data de 23 octombrie 163. Cu toate că tăbliţa a fost spartă, s-a putut descifra textul ei, care este un contract de arendă.
  • Tăbliţa nr. 18 a fost descoperită în mina Ohaba Sfântul Simion şi a fost scrisă la data de 20 mai 164, fiind un contract de arendă. Până înainte de Primul Război Mondial, această tăbliţă a fost păstrată la Cluj. Textul ei a putut fi descifrat aproape în întregime de către specialişti, iar acesta ne spune că fiul lui Memmius Asclepius arendează lui Aurelius, fiul lui Adiutor, din 20 mai 164 până la 13 noiembrie acelaşi an, o mină de aur pentru 70 denari. Arendaşul se obligă să plătească preţul arendei în rate egale, iar proprietarul îşi ia angajamentul să dea arendaşului o despăgubire de 5 sesterţi pe zi în cazul când ar strica târgul fără învoirea arendaşului, aceeaşi sumă urmând a fi plătită de arendaş faţă de proprietar dacă nu ar plăti arenda la termenul prevăzut. Textul tăbliţei, în latină în original, este următorul:
„[Macri]no et Celso cos XIII kal. Junius Flavius Secundinus scripsi rogatus a Mem- \ mio Asclepi, quia se lit[ter]as scire negavit, it quod dixsit se locas[se] et locavit \ operas s[ua]s opera aurario Aurelio Adiutori ex ha[c] die [in] idus Novembres \ proxsimus [*se]ptaginta liberisque. [Mercede]m per [te]mpora accipere \ debetit. S[u]as operas sanas va[le]ntes [ede]re debebit, conductor [s(upra) s(cripto)]. \ Quod si invite condu[c]tore recedre aut cessare voluer[it, da]re \ debebit in dies singulos HS V numeratos c[Quod si] \ fluor inpedierit, pro rata conputare debebi[t]. Conductor si tem[po]- \ re peracto mercedem sol[v]endi moram fecerit, ead[em] p[oena] \ tenebitur exceptis cessatis tribus. Actum Immenoso maiori Titus Beusantis Socratio Socrationis [M]emmius Asclepi qui et Bradua”
  • Tăbliţa nr. 19 a fost găsită tot în mina Ohaba Sfântul Simion şi textul său este tot al unui contract de arendare a unei mine.
  • Tăbliţa nr. 20 a fost găsită în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la 29mai167, fiind o chitanţă pentru 50 denari.
  • Tăbliţa nr. 21 a fost găsită la 24 iulie 1855 în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la data de 28 martie 167. Este un diptic şi a intrat în posesia directorului din acea vreme a liceului reformat din Aiud, de unde a ajuns proprietatea unui muzeu din Berlin.
  • Tăbliţa nr. 22 a fost găsită în mina Sfânta Ecaterina şi nu se cunoaşte data la care a fost scrisă. Din ceea ce s-a putut descifra din text, tăbliţa fiind spartă în mai multe bucăţi, se poate înţelege că e vorba de o tranzacţie încheiată în urma unui proces. A ajuns în posesia unui muzeu din Budapesta.
  • Tăbliţa nr. 23 şi nr. 24 au fost găsite în mina Sfânta Ecaterina în anul 1855. În anul 1857 tăbliţele se aflau în posesia liceului reformat din Aiud. Ele cuprind lista de bucate alcătuită de magister cinae, adică organizatorul unui banchet. Textul de pe a patra pagină cuprinde lista de cheltuieli făcută pentru banchet:
În ajunul calendelor lui mai (30 aprilie)……………denari 176
5 miei…………………………………………………………….18
1 purcel………………………………………………………… 5
pâine albă………………………………………………………2
tămâie de prima calitate, 1 sextariu (0g, 547)……….3
vin bun, 3 hemine(01, 822)……………………………….2
vin de rând, 3 congii (01, 5818)……………….97
verdeţuri (legume)…………..1 şi o semiuncie
bacşiş…………………..denari 13/14
oţet, o hemina (0,524) …………
sare şi ceapă………………..15/24
? …………………………….2
? …………………………….2
apoi (poate ca totaluri?) ………150 şi apoi 160
  • Tăbliţa nr. 25 se prezintă sub forma a mai multor fragmente. Nu e clar dacă e vorba de fragmente provenind dintr-o singură tăbliţă sau din mai multe.
  • Tăbliţa nr. 26 a fost găsită în mina Ohaba Sfântul Simion în anul 1854 şi a fost scrisă la data de 5 februarie 131, fiind un contract.
  • Tăbliţa nr. 27 cuprinde fragmente de text în legătură cu un contract. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.
  • Tăbliţa nr. 28 se prezintă tot fragmentar, fiind vorba în textul ei tot de un contract. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.
  • Tăbliţa nr. 29 a fost găsită în mina Sfânta Ecaterina. Textul ei este un contract. A ajuns la Muzeul Arhidiecezan din Blaj.
  • Tăbliţa nr. 30 s-a aflat în posesia Muzeului Arhidiecezan din Blaj şi a fost descoperită în stare fragmentară.
  • Tăbliţa nr. 31 a fost descoperită în anul 1820 într-o galerie a minei Sfântul Ladislau din Muntele Cârnicu Mare. A ajuns în posesia preotului sas din satul Guşteriţa, judeţul Sibiu. Despre soarta celorlalte tăbliţe care au fost găsite împreună cu aceasta nu se ştie nimic.
  • Tăbliţa nr. 32 a fost descoperită în mina Sfântul Ladislau şi cuprinde sigiliul unui funcţionar al imperiului, din vremea împăratului Antoninus.
  • Tăbliţa nr. 33 este extrem de deteriorată, de pe ea putându-se citi doar fragmente din câteva cuvinte. A ajuns în muzeul de la Blaj.
  • Tăbliţa nr. 34 a fost descoperită în anul 1855 şi a fost scrisă la data de 4 octombrie 160, fiind un contract de vânzare-cumpărare, prin care Legiunea  XII Germina cumpăra o sclavă.

Sursa: http://terapiiholistice.wordpress.com/articole/tablitele-cerate-de-la-rosia-montana-un-tezaur-al-europei/

« Articole cu tematica spirituala


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: