InfoBlog

Civilizatia Khotanilor

9hedmapx%5B1%5D

prof. Olimpia Cotan-Prună
Cercetarea istorică a dezvăluit traseele Oreenilor – Arieni din centrul Europei, cea mai tumultoasă prezenţă a acestora pe traseele refăcute de arheologia secolului XX fiindCivilizaţia Khotanilor din Takla Makan/Taklamakan, Asia Centrală.
Arheologii occidentali ocolesc problematica legată de descoperirile din această parte asiatică, iar intelectualii români ce-au răzbit în Occident, contemporani cu colosalele descoperiri arheologice din Taklamakan, nu s-au arătat interesaţi nici măcar tangenţial de subiect, iar istoricii români slăvesc istorii străine, neglijând arborele carpato-danubiano-pontic al arienilor.
Prezenţa Khotanilor pe toate meridianele Lumii vechi este demonstrată de urmele din toponime, hidronime, oronime ei purtându-le pe drumurile storiei de pe întreg pământul în calitatea lor de creatori ai civilizaţiei universale. Oamenii sacri au pornit de unde Tatăl Ceresc a pus Rai în Eden, din Vatra Vechii Europe, din cotitura Munţilor Carpaţi, în timpul în care restul continentului nostru era doar o imensă pată albă, după cum dovedeşte savanta Maria Gimbutas, iar urmele se păstrează în mituri, legende, datini, obiceiuri zidite de cultul arian ancestral. Istoria descoperirilor arheologice din veacurile trecute reface căile fluxului arian demografic al lumii, încă din Neolitic, de acum peste 10.000 de ani, flux ce poartă pecetea poporului de călugări Khotanici.
Arienii sunt oreenii din centrul Europei vechi, oamenii albi din lumea veche, oameni sacri, nemuritori, ce au roit în căutare de condiţii climatice de existenţă, la început paşnic, apoi s-au impus prin forţă în condiţiile creşterii demografice, marcând căile vieţuirii pe InsulaPangeea, unică sub cerul începuturilor. Retragerea gheţurilor, duse de oceanos potamos, cel pe care a plutit Noe aducând vieţuirea pe Terra, s-a păstrat în memoria colectivă drept potop şi urmele lui se descoperă mereu în arheologia lumii.
Khotanii de odinioară, urmaşi în timp ai oreenilor, cunoscuţi drept hiperboreeni, pelasgi, apoi – în alte etape istorice, geto-daci etc. au dus mai departe Civilizaţia iniţială matriarhală a Marilor Preotese patronate de NIKA – Zâna Dumnezee. Acestea au creat şi civilizat omenirea, au conceput limbajul, scrisul, simbolistica – pecetea lumii, păstrată din vechime, învăluită în ceaţa uitării în perioada patriarhatului ce le-a urmat. În centrul Europei sunt o mulţime de localităţi, nume de ape şi munţi, de văi şi câmpii, picioare de plai unde se trăia, se întărea, se îngrădea un ormeniş. Ora era Marea Preoteasă ce slujea pe RA- Soarele prin invocaţiile sale, iar poporul său erau oreenii, arienii, ormenii, într-un cuvânt oamenii etc.
Imperiu oreean-arian de limbă sanscrită, a cărui cultură şi civilizaţie este concentrată în scrierile vedice Ramayana şi Mahabharata, a avut şansa climatică, geografică, economică, demografică, cultică de a conserva măreaţa civilizaţie a Khotanilor, un arbore colosal al lumii vechi, păstrată în nisipurile Asiei Centrale, în Egiptul Antic, în civilizaţiile Inca, Maya, Ainice, Sumeriană, Babiloniană etc. Svastica, crucea rotată sau gamată (în sanscrită svasti =noroc, binecuvântare), este simbol carpatin încă din Neolitic, de când scrierea de la Tărtăria străbate lumea, de peste 7000 de ani, pe când şi la vest de China mai era Tărtăria Khotanică, nucleul iniţiatic în est. Panteonul vedic carpato-dunărean al Khotanilor pătrează cea mai veche religie şi mitologie din lume. Svastica din Vincea geto-dacă ajunge în Tibet. Legenda Meşterului Manole există în mitologia kurzilor arieni.
Khotanii, unii plecaţi spre Asia, alţii rămaşi în cotitura Munţilor Carpaţi, au păstrat informaţia despre cei plecaţi pe un alt Tărâm. Astfel, în Bazinul Tarim din Asia Centrală s-au descoperit cele mai grăitoare manuscrise, artefacte unicat de civilizaţie cultică, artistică, meşteşugărească şi comercială ale arienilor. N. Densuşianu aduce în atenţie Cotanii din Carpaţii de curbură, care fac trimitere la mari zeităţi antice de pe tot pământul, începând cu NikaOra, Oradeea, Kotiora, Oran, Cotos, Kotan. De exemplu hekatonkirii aveau puteri urieşeşti.Khotar şi Haşiş sunt făuritori ai sălaşului Zapon pentru zei şi fac arme pe măsura acestora. Faraonul Tutankamon era numit şi Tuthan Khaton, ca o reverenţă. (vezi Dicţionarul cu 99 de personalităţi mitologice). Khotanii din Asia sunt cei mai longevivi având vârste ce depăşesc frecvent 100 de ani.
Kothanii, popor de călugări atât de prezent în toată lumea antică, a jalonat traseele colosalului exod demografic al oamenilor albi din lumea veche, cei ce au dus civilizaţia din Carpaţi în Asia Centrală şi în întreaga lume. La sfârşitul secolului al XIX-lea, caravane de arheologi occidentali au dezvelit din nisipuri civilizaţia Khotanilor arieni despre care nici un şcolit român plecat în vestul Europei nu scoate o vorbă, deşi primul istoric român ce a identificat Dacia ca primă patrie a arianismului a fost, la 1901, profesorul Teohari Antonescu de la Universitatea din Iaşi.
Primii arheologi ce-au dezvăluit istoria Khotanului au fost: suedezul Sven Hedin, germanul Albert von Le Coq şi Marc Aurel Stein – englez prin adopţie, urmaţi de zeci de cercetători. Arheologii români se prefac a nu-l cunoaşte pe românul Marc Stein, botezat Aurel, născut la Budapesta, autor a zeci de cărţi de arheologie despre Khotanii antici încă din 1905, cel ce a introdus Khotanii arieni în Enciclopedia Britanică. Cercetătorii răsfoiesc de sute de ani artefactele Orientului Mijlociu, scriu istorii ale religiilor, dar nu ştiu că acest popor de călugări, Khotanii/Cotanii din Carpaţi, sunt fondatorii civilizaţiei universale.
M. A. Stein a descoperit o reală bibliotecă în Peşterile Dunhuang, Kizil, Turfan, Niya din zona Asiei Centrale. A dus copii şi originale la Londra, New York, Berlin, Paris, Boston, Budapesta încă din 1907, într-o perioadă în care N. Densuşianu scria în Dacia Preistoricădespre khotanii arieni, lucrare interzisă studenţilor de V. Pârvan.
Condiţiile climatice din Bazinul Tarim au păstrat dovezile multimilenare ale existenţei civilizaţiei ariene Khotanice, iar artefactele aduse de aici umplu muzeele lumii. Studii de istoria Khotanilor sunt scrise pe mii de pagini de savanţi ruşi, chinezi, indieni, japonezi, englezi, francezi, suedezi. Doar românii păstrează o suspectă tăcere.
Arienii Khotanici au făurit o civilizaţie cu rădăcini adânci în toată lumea, a căror urme nu au putut fi şterse nici din India – unde Rabindranath Tagore, poetul ce a fost onorat cuprimul Nobel pentru literatură din Asia, şi care avea o Academie tip Platon în grădinaSanti.niketan cu semnificaţia Sacra Nika a Khotanikilor, îşi dorea să vadă România, ţara de origine a strămoşilor săi, nici din China – în a cărei zonă vestică se învaţă că ei sunt urmaşii geţilor, nici în Coreea – unde cetăţi străvechi poartă numele Kotan, nume al Yoanii-lor Oreeni străvechi, nici în Japonia – unde ainii Kotani au Peninsula Kotan, iar în Hokaido ainii trăiesc în datini vechi din Carpaţi ce-au traversat nordul arctic până în Americile occidentului – undedacoţii sunt numiţi indienii albi, iar scoţii, irlandezii din Insulele Orknei sunt sacrii choţi. În Yukatan şi pe Amazon, în Patagonia şi Peru s-au descoperit mumii roşcate cu pielea albă vechi de 12000 de ani precum vestita Zână Lucy. Iuezii şi iacuţii sunt arieni după tradiţii şi limbă aşa cum denotă inscripţiile din Valea Orkhan din Mongolia. Armenii sunt o rezultantă a horiţilorarieni din nord-vestul Mării Negre.
Oaza Khotan din sud-vestul deşertului Taklamakan, având aria cea mai extinsă – 85.000 kmp, rămâne un centru de civilizaţie mai vechi decât Egiptul Antic. Arheologii ruşi, chinezi, indieni, japonezi, suedezi, englezi, germani au descoperit zdrobitoare dovezi ale civilizaţiei Khotanice în sutele de grote din perimetrul cercetat printre care artefacte unicat precum: pluguri şi seceri din piatră, car pentru cai şi cu jug pentru boi, roata olarului – duse din Carpaţi, ce jalonează oriunde în lume, drumul arienilor antici. Acestora li se adaugă mumiile speciale păstrate de deşertul rece. Unic în lume este biberonul din corn având drept tetină un mamelon de capră lângă mumia mamei şi a unui sugar.
Bazinul Tarim deţine un noian de informaţii multiple, de necontestat, cu privire la cultul morţilor, scrieri khotanice, arta covoarelor khotanice numite azi de Samarkand, cultivarea pământului, viticultură, minerit, creşterea animalelor şi viermilor de mătase. Comerţul cu zone îndepărtate ale lumii era înfloritor, aici fiind descoperite monede romane din vremea împăratului Valens (secolul al IV-lea). Bogăţia de jad, păşunile, sarea, climatul tropical deşertic unde cresc nuci vechi de 500 de ani şi smochini de 400 ani, un ţinut alpin cu gheţari la peste 6000 m, păduri veşnic verzi la peste 4000 m, petrolul, gazele naturale, cărbunele, fierul, iată tezaurul natural al ţinutului Khotan.
Spectaculoasă e înfăţişarea strămoşilor noştri khotani din Asia Centrală, cu nimic mai prejos decât cea a cotanilor/coensii/coţi din Carpaţi, de unde khotanii asiatici îşi au obârşia, lucru clar dovedit şi de similitudinile dintre arta Cu-Kutienilor de la Cucuteni, judeţul Iaşi şi vasele descoperite în spaţiul Taklamakandului. Tocharienii erau massageţi, scrie Strabon, arieni schiţi roşcaţi – khot arienii – veniţi din nordul Mării Negre, din Ural.
Khotan e Hotan, Hoten, Hetian, Yutian, Kutan, Yorkhan, Sutan, Thokar. Khotan se poate citi şi în denumirile de Khatonian, Khoten, Khotinsc, Khotin, Khoting, Kotchevici, Cholkata, Khantay, dar şi în toponime ce conţin particula Ora şi Oara (Ora.deea, Or.nika, Oră.ştie).
Astăzi Khotanul este provincia XinJiang (devenită Uigură, în vestul Chinei) ce înseamnă Ţara în cerc şi de graniţă, kraina din jurul deşertului Tacklamakan, unde sunt multe centre cultice de iniţieri străvechi duse din Carpaţi. În această zonă sunt sute de situri arheologice, un tezaur istoric al lumii vechi. Special este Orkhon, capitala veche a hunilor albi, arienii nord-dunăreni de pe Valea Orkhon, unde locuinţele oraşului erau cu două etaje, aveau încălzire prin pardoseala de gresie, erau înconjurate de şanţuri–troiene ce urcau în serpentină ca la cetatea neolitică din Insula Orknei – Irlanda sau la cetatea Costeşti – România. Complexul funerar e sprijinit pe stâlpi din piatră cu înscripţii runice şi războinici cu potirul în mâna dreaptă, conţine coifuri, cercei, brâuri, iar osemintele amintesc de aliura ariană: nas lung, gura mică, mustaţă, orientate cu faţa spre răsărit.
În cartea Ancient Khotan, Marc Aurel Stein (1862-1943) scrie că Marea Preoteasă eKhandro, veche de 30000 de ani. În peştera Kizil, unde e venerată Marea Zână Mamă din Vest, sunt pictate numai zâne şi Mari Preotese. Statueta Femeia Polo pe un ponei e unică graţie tunicii peste pantalonii bufanţi purtată şi azi de femeile din China. În Manuscrisul Talismanul stelei polare, Ketu citea cerul şi eclipsele de pe un brâu special. La români, brâul e depozit de înţelepciune.
Sir Aurel Stein, cunoscător a şase limbi străine, conducător a patru expediţii arheologice în zona Taklamakanului, autor a unsprezece lucrări pe tema locuitorilor de odinioară a acestei zone, aduce lumii ştiinţifice din Occidentul Europei hărţi celeste vechi de 20000 de ani, tablouri cuindienii şi hunii albi Karakum, peste 10000 de manuscrie Khotanice din Peştera celor 1000 de Buddha, redactate în limba sanscrită vulgară pali (dialect indo-arian cunoscut drept limba celor mai vechi canoane budiste). Catalogul colecţiilor sale se află astăzi în Biblioteca Academiei din Budapesta. De asemenea, a adus în Occident Gramatica Khotanese care se studiază şi azi în Iran. Poemul sanscrit Ramayana e scris în text Khotanik.
Aurel Stein a adus din Khotan prima carte tipărită cu 600 de ani înainte de Johannes Gutenberg, cu numele Diamantul Şutra, un cod de înţelepciune tipărit de P. I. Seng, cel care a inventat o presă mobilă din lut şi care nu era chinez, ci khotan. A adus cântece din Khotan şi a descris dansuri războinice semnalate şi de Mircea Eliade ca aparţinând khatarnici-lor din nordul Indiei, specifice unor societăţi secrete bărbăteşti, nişte căluşari precum cabirii, cabalerii, dioscurii, fraţii asvini, curiaţii, corenţii, colisarii, orăcenii etc. La Eliade, cultura Ciu-Ku-tien e semnalată de mii de ani în ocrul de pe cadavrele şi craniile din toată lumea. Ceramica deCukuteni (Cucuteni-Trypillia) veche de 9000 de ani se regăseşte şi la graniţa vestică a Chinei.
În scrierile khotanice dakinii sunt alaiul îngeresc al Marii Preotese din Ţara Dakin, unde Marea Mamă are aripi şi vine din Cer (vezi artefactul din muzeul londonez ce reprezintă o zână cu doi sâni mari ca o Artemisă etruscă înfăţişată cu pieptul plin de sânii nemuririi). Femeile care zboară sunt în mitologia noastră Rusaliile din Dacia, sunt Ielele, Vântoasele, Doamnele. Budismul e plin de zâne, iar preoţii tibetani aclamă îngerii dakini,alaiul Mamei Dakin. În zona Turfan sunt sute de altare cu Buddha înconjurat, ca într-o tablă de şah, de alte 25 de statui.
Preoţii vedici slujesc Cerul părinte. Prima familie Asura-magii sunt conduşi de cătreDeva, iar Vrăjitoarele trăiau în Haptahinda şi Harapa, unde mai bântuie încă fantomele Marilor Preotese.
Tradiţia legendară din zonă mai afirmă că Shamballa este aşezată pe râul Sita, cunoscut ca Tarim, în Asia Centrală, apa găsindu-se şi azi la nord de Taklamakan.
Khotanii-călugări au bătut Calea jadului şi Drumul Mătăsii ţesută manual. Ei sunt creatorii manuscriselor pe hârtie, al covoarelor, broderiilor, picturilor rupestre, dar mai ales al Budismului Mahayana etc. În Muzeul de Antichităţi din Khotan (azi China), numit Hetian, sunt artefacte vechi de 9000 de ani cu o dioramă a unei case numită kuthia (chilia ascetică), cufundată parţial în nisip. Khotanul e Tărâmul poporului de călugări arieni, e centrul budismului mondial din vechime, Budismul Mahayana, original şi unic. La Dun Yong, în scrierile Avesta – Zaraostru, e prezent zeul Mithra, superiorul acestuia, şi se ciocnesc ouă roşii primăvara, ca şi la români.
Buddha era din neamul Gotama/Gautama Sakiya/Dakia, din zona Khotanică, şi a plecat să înveţe de la Bodh-Gaya din vest, Marea Preoteasă, unică în lumea vechii Europe (vezi Maria Gimbutas). Armin Olariu identifică în persanul Gomtaro de pe tăbliţa a cincea de la Sinaia prezenţa lui Buddha la Sarmizegetusa, când un preot bătrân dorea să-i cânte rugăciuni pentruCalea OM către Cer (împărtăşirea dinaintea morţii).
Khotanul a fost pivotul religiilor – dovadă stau sutele de statui ale lui Buddha, al schimburilor economice şi culturale. La nord de Kabul se află cea mai mare unitate monastică cu o statuie a lui Buddha de 35 m, unică în lume, şi centrul şcolii Budismului Mahayana (Marea Gayana/Gaya/Geea). Călugării budişti din Khotan, precum Faxian, Huanjian etc, au răspândit această religie în China, India, Punjab, Sri Lanka, Nepal, Coreea, Japonia şi dincolo de Oceanul Pacific. În toate oazele Asiei Centrale este puternică prezenţa iniţiaţilor Khotanici. Preotul filozof sufit Khodya are un templu înălţat de Tamerlan, un Mecca al Orientului, cu un cazan de botez din 7 metale, unic în lume.
La dacii carpatici rugăciunea Tatăl nostru este Tato Nipal dus în tărâmul Nepal, la porţile Shambalei, în grotele din Xinjiang, în Cercul de la Taklamakan de înaintaşii noştri, creatorii Lumii vechi. V. Thomson, danez de origine, a descoperit la Orkhan, în 1893, alfabetul aramaic cu semne din Hinjiang – Khotan, din epoca bronzului şi fierului, exact ca în stepa pontică şi de pe Tisa. D. Diringer din New York studia în 1948 alfabetul aramaic pentru limbi altaice din Khotan, zis uigur mai târziu, şi aprecia că: Acest alfabet e cheia istoriei omenirii.Scrierea e identică cu cea din Insulele irlandeze Orknei, de pe Arborele Celtic unde sunt prezente nume ce îi amintesc pe khotani: Catuu, Kunanetas, Katabar. Alfabetul coreean, numitscriere corectă, e o adaptare a celui sanscrit. În Irlanda vestică există localitatea Kokeri, numele unei zâne locale. Aici atrag atenţia discuri cu inscripţii circulare precum cel de la Faistos, din Creta, dar şi cele din China – de la tribul Dropa, pigmei cu pielea galbenă, cu capete alungite, ori din Coreea şi Orkhon – Mongolia. Kata e nume vechi pentru Tata ca în Mahayana sanscrită având în vedere că ascetul acestei religii era un Khotan (282 î.H.). Ginghis-Han foloseşte alfabetul saca khotanic de la Sogdian, păstrat în Afganistan. La Ulan Bator se păstrează 80 de manuscrise – xilogravuri Sutre budiste şi 270 de documente khotanice, cât şi inscrisuri ariene.
În estul Mongoliei, în nordul Chinei şi al Coreei se afla în străvechime Kitania. În Sri Lanca o pagodă – stupa (templu de veneraţie) are numele Kotavehera. În Tibet există localitateaKhathiavar. În Altai curge râul Katun, pe valea sa existând multe grote şi tumuli funerari. Există râul Khotan – Daria, iar o parte a oraşului Djakarta se numeşte Koto. Kantay e lângă Calcutta.
În Coreea, prinţesa Ananda vine în anul 48 pe apă, prin sud, şi aduce cu ea statui şi călugări khotani – budismul. Ea întemeiază primul stat, Kara, cu capitala Gaya, şi înalţă pe muntele Pun San un templu. Tot în Coreea, în anul 372 d. H., cele trei regate – Koguryeo, Paekche, Silla s-au unificat sub stindard budist. Despre acest eveniment vorbesc cei 80.000 de buşteni cu gravuri păstraţi pe muntele Heinsa Gaya (vezi Tripi Taka). În localitatea Kanki exista un rege budist. Sutex- Kutex, Sotan sunt denumiri de oraşe şi regi în Coreea, Japonia, Egipt, Fenicia, cu sensul de uriaşi.
În Afganistan, regele Khotian şi urmaşii din dinastia Hotaki existau şi în 1700.
În Japonia, budismul e introdus de regele Kudra care aduce statui ale lui Buddha, covoare, scrieri, preoţi etc. Pe la 621 d. H. se întemeiază civilizaţia japoneză de către Sotoch -Kotok prezent în poemul Kataoca, găsit la Mănăstirea Horiuzi. La Osaka se preda cândva limba sanscrită de către preoţi khotanici. În cele două cronici nipone, Nihon-Koku şi Ruyju-Kokusi, bumbacul – numit astăzi şi cotton/koton/khotan, e wata din sanscrită. La Kyoto se aflăPavilionul de aur, templu identic cu cel din Amristar India. În Hokaido trăiesc ainii ce au temple ca cel de la Kami-Khotan, circular şi cu acul specific al orienilor carpatici de pe soarele de andezit de la Sarmizegetusa.
Imperiul lui Alexandru Macedon s-a oprit la graniţa cu teritoriul Khotan, dar împăratul şi-a luat un călugăr khotanic din împrejurimi. Scribul său descrie dansatoarele lui Dionyssos cu iţari şi veşminte-tunici, cămeşoaie, brâuri de care atârnă cuţitul sika – specific geto-dacilor, acestea fiind îmbrăcate asemănător cupersonajul statuetei amazoane de pe ponei – deja amintită.
În Orientul Mijlociu Khotanic oamenii erau cei mai longevivi. Mumiile cu ADN european sunt aşa de numeroase că pot fi întâlnite în toate peşterile pictate din Taklamakan. Specială e mumia Frumoasa din Loulan din estul deşertului, veche de peste 6000 de ani, ce fascinează lumea arheologică cu aliura ei europeană ce se observă şi în vestimentaţie, cu părul său lung, blond- castaniu-roşcat, învelită cu coverturi-tartan. E înaltă de 2 m, cu un inel special, cu pantofi de piele, de fapt opinci, şi cu o pălărie cu pene de gâscă, într-un coş de nuiele cu cereale.
Unică este şi mumia schitică numită Zâna Gheţii, găsită la Pazyryk, în Altaiul rusesc, în tumulul îngheţat, aproape identic cu cel de la Agighiol din Delta Dunării. Marea zână avea 25 de ani şi era înaltă de 5-6 picioare, blondă şi cu o coafură imensă prinsă cu agrafe în formă de lebede albe. Avea brodat pe haine un pom al vieţii cu păsări, cămile, pisicuţe, clopoţei, panglicuţe etc. Lângă zână era o măsuţă cu picioare din corn de yac, sculptată cu lei pe înălţime, iar pe platou se păsrează, probabil ca ofrande, carne de yac şi oaie. Corpul, acoperit cu tatuaje, era în poziţia culcat într-un trunchi de zadă scobit, probabil o pirogă, iar aceasta era postată pe verticală în mormânt, pe direcţia dintre cer şi pământ ca Pomul vieţii brodat pe veşmintele tinerei. La picioarele fetei erau şase cai sacrificaţi, bătrâni după dinţii tociţi, ca la noi românii unde: calul de dar nu se caută de dinţi. În mormântul plin cu gheaţă erau covoare, carpete, picturi şi un arc schitic composit vestit în lumea veche. Cimitirele din ţara Khotanilor erau o pădure de stâlpi înalţi de 4m sub care se aflau pirogile, sicrie îngropate în nisip cu stâlpul de la capul mortului regăsit la geto-daci, şi ele sunt venerate ca loc de cult şi azi.
ADN-ul tinerei schite este similar civilizaţiilor ariene de acum 5000 de ani de pe Valea Indului şi din toată lumea Orientului Mijlociu Vechi şi nu numai. Prezenţa ei, reprezentantă aoamenilor albi, a fost consemnată mereu în istoria antică. Pliniu cel Bătrân scria în vremea împăratului Claudiu despre oamenii albi din nordul Chinei. Cumanii – C.Om.Anii sunt caucazieni, ce revin de pe Fluviul Galben, în secolul al XI-lea, conduşi de Kuta. În Kutea se vorbea în versuri scrie în Codexul Khotanic Marc Aurel Stein.
Khotanii n-au învăţat sanscrita de la nimeni. Sanscrita e limba civilizaţiei iniţiaţilor Khotanici din Carpaţi. Vedele sunt istOrie ariană. Ortografia şi alfabetul Asiei Centrale sunt preluate din limba saca-Khotan a iniţiaţilor arieni. Sanscrita şi româna au origine comună consideră M. Bărbulescu-Dacul (1936) şi Armin Olariu (2011) în urma cercetărilor pe care le fac.
La Qumram se descoperă în 1947 texte Vedice precum Apocriful genezei şi altele. Preoţii khotanici au adăpostit aici scrieri unicat din calea distrugătorului Ginghis-Han şi nu numai. Preoţii budişti khotanici traduc scrieri sanscrite precum Avatumsaka Sutra şi Deva Prajnadintre care au ajuns până la noi doar 80 de exemplare salvate în limba khotanică.
Sir H. W. Bailey (1899-1996) a descifrat din scrierile khotaneze provenienţa popoarelor de la curtea regală din Oaza Khotan şi a prezentat primele monede cu Gurgamoya, regele regilor khotanici, în scriere Khorasthi. În 1938 scrie la Copenhaga Codicele khotanez după texte khotanice duse la Cambridge, Londra, Berlin etc. În 1945 scrie Dicţionar de Saca- Khotanstudiind manuscrisele khotanice ariene. Khotaneza sau saca este o limbă indo-europeană din grupa indo-iraniană vorbită în secolul al VII-lea în Turkestanul oriental, în regatul budist Khotan, cunoscută prin manuscrisele Dunghuang descoperite în Peşterile Mogao în veacul XX în zona Khotan (azi XinJiang, China) şi care sunt traduceri ale textelor budiste. În 1938 R. E. Emmerickdescifrează cel mai vechi text khotanic numit Zambasta.
Khotanii aveau monetărie şi foloseau bancnote din coajă de dud, când hârtia nu exista. Marele savant care a dezlegat tainele a 50 de limbaje, ca expert în limba Khotanică a transcris o mulţime de manuscrise şi a lăsat o imensă bibliotecă în India, Iran, Anglia.
Drumul mătăsii trecea prin Khotan, dar khotanii s-au bucurat de ţesătura inventată de prinţesa Leizu (2640 î. H. conform lui Confucius) – şi care a fost timp de peste 3000 de ani doar apanajul chinezilor, mult mai târziu. Khotanul devine prima reşedinţă externă a mătăsiinaturale după ce soţia de origine chineză a prinţului khotanic Yutian a adus seminţele viermilor de mătase în coafură. Drept recunoaştere, regele înalţă un templu la Halabang pentru regină, iar în peştera Dunlung suverana este pictată în mărime naturală. Plecaţi din Khotan, doi preoţi nestorieni (creştini) au dus viermii de mătase în Bizanţ în secolul al VI-lea.
Nestorienii sunt preoţii Bisericii creştine orientale vechi, desprinsă de ortodoxie în secolul al V-lea. Şeful suprem al Bisericii nestoriene şi Primat al Orientului era Katolicos ce deţinea: sfântul potir, sfântul disc, evantaiul de metal.
Vestită a rămas în istorie Ţara preotului Ioan, cel ce îl venera pe Sf. Toma, rege peste Trei Indii (Khotanice) de lângă Porţile lui Alexandru, închise acestuia de Khotani, loc unde se aflaFântâna tinereţii şi a nemuririi, cum scrie la 1322 Vincent de Beauvais. Regele Preot Ioan trăia în castelul rotund fără ferestre luminat de pietrele aduse de vulturi. Marco Polo scrie că a fost ucis pe Câmpia Tenduk în 1200 de Ginghis-Han, ce i-a luat fiica în robie. Regele preot Ioan coresponda cu Papa în 1077. Scrierile sale sunt cunoscute în Evul Mediu. În Oaza Merv din Turkmenia arheologul italian G. R. Osmida a identificat în 2011 o biserică paleo-creştină, încadrată în structura mai veche a lui Haroba Kosht (Castelul în ruine), considerată a fi cea mai veche biserică creştină din Asia Centrală. Acest nucleu nestorian fondat de călugărul Bar Gheorghys în secolul al V-lea a devenit mănăstire nestoriană. Nestorienii fug de zaraostrieni în Siria. Ei au fost rechemaţi spre sfârşitul secolului al X-lea de către arabii abbasizi care căutau astfel să destindă relaţiile cu vecinii bizantini. Dinastia turcă a Seleucizilor a aplicat şi accentuat aceeaşi politică, sprijinind o restaurare masivă a mănăstirii şi, mulţumită nestorienilor, s-a reuşit stabilirea unui raport privilegiat cu Republica Veneţiei. În acea epocă – explică Rossi Osmida într-o notă, Merv era cea mai mare cetate din lume (număra mai bine de 200.000 de locuitori), bogată în palate şi monumente din care astăzi se pot admira doar ruinele. Aici s-a atins nivelul maxim de civilizaţie şi de toleranţă religioasă posibil în acea epocă. Convieţuiau în mod paşnic creştini, evrei, budişti şi musulmani. Aici îşi avea sediul una dintre cele mai mari universităţi ale Orientului, unde marele Omar Khayyam (1048-1131, părintele fondator al algebrei şi un cunoscut poet) preda matematica şi astronomia (sursa:http://scripturamirabilis.wordpress.com/2011/06/02/descoperirea-unei-biserici-paleo-crestine-in-turkmenistan).
Istoria multimilenară a Khotanului a cunoscut invazii permanente. Conform legendelor, Khotanul a fost întemeiat de Kushtana, fiul împăratului indian Ashoka, trimis aici în secolul al III-lea î. H. Khotanii s-au supus chinezilor pentru a căpăta sprijin armat (632). În 670 sunt invadaţi de tibetani, ca mai târziu să fie potopiţi de mongoli. Ginghis-Han cucereşte cel mai vechi regat arian sedentar din lume, ce-a întemeiat budismul şi l-a transmis lumii asiatice în munţii jadului. În 1227 cotropeşte Khotanul cu o numeroasă armată susţinută katafractari – kantari (catafractarii erau veritabile tancuri ale lumii antice, cavaleri sarmaţi originari din stepele de la nordul Marii Negre, ce intrau în luptă echipaţi cu zale de fier care acopereau atât calul cât şi călăreţul, modă care va fi reluată sute de ani mai târziu de luptătorii Evului Mediu).
În secolul al IX-lea mai erau regi khotani, numiţi pe artefactele de la Domoka, la est de Khotan, scrie arheologul Sven Hedin, primul care a dezgropat oraşele acoperite de nisip ale Khotanului antic, dar, mai apoi apar uigurii alungaţi din Mongolia, iar în 1006 Khotanul devine uigur.
Marco Polo a stat trei ani în Khotan (1271-1275).
Regii din Khotan aveau nume de: Khotan, Visha la 56 î.H, Văhana cel Mare 736, Vu-Zeitan,Vijaia Kriti, Sumbava, Gurgamoya, Zaman, Ban Kao, Iulian anul 56, Boyan, Ashoka, Yacob.
În zilele noastre Khotanul/Hotan este cuprins în Provincia Uigură XinJiang din vestul Chinei şi păstrează rădăcini în adâncul istoriei, aici, unde s-au altoit civilizaţiile estice asiatice tăinuite încă în secretele Shamballei. Capitala este la Urumki, o zonă de păşuni unică pe pământ, încercuită de munţi, legată de Beijing printr-o cale ferată pe mii de km.
Khotanii îşi construiau oraşe circulare, înconjurate de troiene. Îşi aşezau plaiurile pe mari înălţimi numite la români ormenişuri, aşezate strategic şi apărate cu ziduri de 4 metri grosime. Erau un popor de călugări ce au centralizat triburile-state prin religia Marilor Preotese. Dakia a fost primul stat matriarhal din lume arestat istoric unde s-a creat Religia Cerelestă, în care s-a şcolit budismul dus de preoţii khotanici în India, China, Mongolia, Coreea, Japonia, Thailanda, Filipine etc. Khotanii menţionaţi în enciclopedii de prestigiu sunt oreenii-arieni dinRomânia carpatică unde trăiesc cotanii de la începutul lumii, unicul popor guvernat de legi ale păcii.
Arienii au creat centre de civilizaţie precum Sumerul, Indul, Egiptul, Mesopotamia etc. Origene înfiinţează şcoli de katiheţi. Kauti era purtător de flacără al lui Mithra, veghetor.Kautopii erau judecători. În văile de pe Muntele Sinai mănăstirile se numeau kutila. În Bibliesunt amintite kituvimi/K’tuvim, adică scrierile cu sens de învăţături. În Marea Egee sunt ostroavele kitim locuite de pelasgi care se uneau cu macedonenii împotriva romanilor. În insulaCharpatos din Grecia un dialect din vechime al pelasgilor conţine expresia Pase. Kalo – Paşte fericit, iar Kalo e prezent în numele Asăneştilor: Kalo.Ian. După Paşte la români se dăcaloianul pe Apa Sâmbetei.
Istoricul latin Lucian scrie că înţeleptul schit Anacarsis se numea Dau. Khetes şi purta pe frunte o bandă cu o piatră în centru ca şi Zamolse, ca şi regii coreeni, piatră ce se poartă şi astăzi în lumea parţilor beduini. Cetatea lui Thot din Egipt, pe care nu-l născuse nimeni –Kemenea, se afla pe locul cel mai înalt numit Tato pe care se hodinise Ra, în nordul îndepărtat.
Lamaiştii din Tibet ştiu că Domnul A tot puternic locuia în Apus, pe Muntele Sfânt, înconjurat de ape şi păduri (în Pangeea, prima insulă a lumii, neatinsă de Potop). Preoţii bărbaţi ce au preluat puterea Marilor Preotese după Potop – brahmanii, rohmanii, ramanii, blajinii, au venit din Bharata pe Apa Sâmbetei, plecaţi din Carpaţi ştiind că Centrul Lumii e în nord, sub steaua polară – polul getic. Kitienii erau ramanii ce stăpâneau Iudeea. Un text al Frăţiei lui Filon din Alexandria numit Documentul Sadokit scrie că s-au dat lupte împotriva geţilor şi kitienilor, din care oştirea kiteiană a recuperat bogăţiile şi bunurile date de un preot ca mită Ierusalimului ca să obţină o funcţie deoarece, aici, în deşert, se pregăteau (Qumram) pentru funcţii în Frăţia Celui Ales.
Kitienii erau veghetorii, katiheţii ce slujeau Kogaionul/Kotayonul antic al lumii.
Sunt româncă şi am răzbit din pâcla istoriei cu numele de Cotan. Ca profesoară de filosofie apelez la urmaşii cotanici ai lumii să reclădim din cenuşa istoriei sclipirile ce ne luminează bucuria sacră a cunoaşterii strămoşilor şi să refacem altarele create de minteanemuritorilor.
Bibliografie:

Abel-Rémusat, Jean-Pierre; Historie de la Ville de Khotan, Paris, 1890;
Bailey, Harold Walter; Codices khotanenses, Copenhagen : Levin & Munksgaard, 1938;
Idem; Zoroastrian problems in the ninth-century books, Oxford : The Clarendon press, 1943;
Idem; Khotanese texts, Cambridge : The University Press, 1945;
Idem; Khotanese Buddhist texts, London : Taylor’s Foreign Press, 1951;
Idem; Dictionary of Khotan Saka, Cambridge University Press, 1979;
Idem; The culture of the Sakas in ancient Iranian Khotan, Delmar, N.Y., Caravan Books, 1982;
Cribb, J.; The Sino-Kharosthi coins of Khotan. Their attribution and relevance to Kushan chronology (Part 1) Volume: 144 (1984) 128 ff;
Idem; The Sino-Kharosthi coins of Khotan. Their attribution and relevance to Kushan chronology (Part 2) Volume: 145 (1985) 136 ff;
Dicţionarul ilustrativ al limbii române, Bucureşti, 2008;
Densuşianu, Nicolae; Dacia Preistorică, Bucureşti, 1913;
Drimba, Ovidiu; Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I, Bucureşti, 1984;
Eliade, Mircea; Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1991;
Emmerick, R. E.; Book of Zambasta,1968;
Idem; Tibetan Texts Concerning Khotan, London, 1967;
Gimbutas, Marija; Vestigii preistorice în sud-estul european, Bucureşti, 1989;
Eadem; Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici, Bucureşti, 1997;
Hedin, Sven; Through Asia, New York and London, Harper Brothers, 1899;
Kumamato, Hiroshi; Textual Sources for Buddhism in Khotan, Collection of Essays 1993, Taipei, 1999;
Idem; The Khotanese in Dunhuang, în Cina e Iran. Da Alessandro Magno alla Dinastia Tang,Florence, 1996;
Leick, G.; Dicţionar de mitologie a Orientului Apropiat, Bucureşti, 2005;
Moscati, Sabatino; Vechi imperii ale orientului, Bucureşti, 1982;
Olariu, Constantin – Arimin; Adevăruri ascunse, 2012;
Pelliot, Paul; Cotan, Notes on Marco Polo, vol. I, Paris, 1959;
Preda, C. – coord.; Enciclopedia arheologiei şi istorie vechi a României, Bucureşti, 1994-2000;
Skjærvø, P.O.; Khotanese Manuscripts from Chinese Turkestan in the British Library, London, 2002;
Stein, Marc Aurel; Ancient Khotan: Detailed report of archaeological explorations in Chinese Turkestan, 2 vols. Clarendon Press. Oxford, 1907;
Idem; Sand-Buried Ruins of Khotan, London, Hurst and Blackett, Ltd., 1904/Reprint Asian Educational Services, New Delhi, Madras, 2000; Idem;
Idem; The Thousand Buddhas : ancient Buddhist paintings from the cave-temples of Tung-huang on the western frontier of China;
Uray, G.; L’emploi de Tibétain dans les chancelleries des états de Kan-sou et de Khotan postérieurs à la domination tibétaine, JA 269/1-2, 1981;
Walker, Annabel; Aurel Stein: Pioneer of the Silk Road, London, 1995;
http://ro.wikipedia.org
http://scripturamirabilis.wordpress.com/2011/06/02/descoperirea-unei-biserici-paleo-crestine-in-turkmenistan
http://www.mitologiadacieiedenice.blogspot.com
http://www.iranicaonline.org
http://www.historia.ro
http://idp.bl.uk/

Sursa: http://terapiiholistice.wordpress.com/articole/civilizatia-khotanilor/

 

« Articole cu tematica spirituala


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: