Exista cateva lucruri pe care le putem face pt. a proteja si noi mediul inconjurator, in loc sa fim numai consumatori si atat. Pamantul nu are resurse inepuizabile si nu este corect ca tocmai noi, cei care avem constiinta, sa-i facem atat rau. Conservarea Pamantului porneste de la mine, de la tine…si mai apoi se vor schimba si industriile si ce mai trebuie schimbat. Noi trebuie sa luam atitudine, apoi ii vom determina si pe ceilalti sa pastreze si sa respecte Mama Natura, care ne sustine viata din toate punctele de vedere. Ea poate trai fara noi, dar noi fara ea nu putem…
- putem inlocui becurile normale cu unele economice. In ultime vreme au aparut mai multe firme, cu preturi mult mai acceptabile.
- in timp ce ne spalam pe dinti, putem inchide robinetul. Economisim astfel 6 l de apa de fiecare data cand ne spalam pe dinti.
- in loc sa facem baie la cada, putem face un dus.
- trebuie sa avem grija sa reparam bateriile care picura. Se aduna o pierdere mare de apa in decursul unui an de zile.
- si in timp ce sapunim vasele, putem inchide apa.
- in locul balsamului de rufe putem folosi o lingura de otet in compatimentul pt. balsam de rufe. Otetul in amestec cu apa (proportii egale) se poate folosi si pt. curatarea si dezinfectarea diverselor suprafete. E sanatos pt. plamanii nostri si protejeaza si mediul.
- Protejam mediul si daca folosim produse biodegradabile de curatare a casei si produse ecologice de intretinere personala. De asemenea, sunt bune si pt. sanatatea noastra.
- nu lasati luminile aprinse si nici televizorul sau alte aparate electronice. Scoateti-le din priza atunci cand nu le folositi. Veti economisi multa energie.
- nu aruncati mancare. Cumparati si gatiti doar cat consumati. Eventual daca raman resturi, dati-le animalelor de pe strada.
- nu faceti abuz de consum in nici o privinta (hartie folosita, mancare, produse de curatenie, de ingiena etc.)
- nu lasati gunoaie in locuri din natura (mare, munte, padure…)
- pt. cumparaturi folositi o sacosa din textil. Nu mai cumparati sacosi din plastic, chiar si biodegradabile. La fabricarea sacoselor de plastic se foloseste petrol. Ganditi-va cat de mult polueaza in momentul reciclarii lor.
-
cei initiati in vindecari holistice pot face programe de vindecari pt. Pamant. (ape, sol, paduri…)
pai spala-ti u haine cu otet in loc de balsam……poate atunci nu o sa iti mai fie asa de usor sa vb….vr sa nu mai stea nici macar mama ta langa u??sau inca nu ai aflat ca otetul miroase ingrozitor…mai documenteaza-te inainte sa iti postezi ideile…
Draga Elena,
Acesta este un site prietenos, deci nu este nevoie sa folosesti un astfel de ton. Imi iau din timpul meu liber pt. a scrie pe acest site in speranta ca unele sfaturi sa fie cu adevarat utile pt. cei care imi viziteaza si imi citesc blog-ul. Acesta este singurul meu castig. In ceea ce priveste “problema” legata de folosirea otetului esti libera sa urmezi sfatul sau daca nu consideri ca este potrivit pt. tine, nu il lua in considerare. Eu folosesc otet la masina de spalat si bag direct in cuva o bucata de material (care are o culoare care nu iese la spalat) pe care am picurat cateva picaturi de ulei esential cu ce miros doresc. Ai grija sa fie ulei esential natural. Rufele miros chiar foarte frumos. Poti incerca inainte de a emite judecati…
Succes!
Doamna, va felicit din tot sufletul pentru informatiile sanatoase pe care le transmiteti!
Aveti mare dreptate! Insa oamenii, mai mult sau mai putin constient, au renuntat la libertatea lor devenind sclavii gusturilor si mirosurilor “extraordinare” din…”comoditate”. Nici nu isi dau seama de cat de mare este pretul pe care il vor plati. Spuneam sclavi, pentru ca si-au dat sanatatea lor si a celor dragi pe mana producatorilor si distribuitorilor de diverse produse (alimentare pline de aditivi, pesticide, hormoni, care exalta gusturile si mirosurile; de igiena personala si a casei ca si de infrumusetare sau mentinerea frumusetii pline si ele de elemente dintre cele mai periculoase: mercur, aluminiu, fluor, benzoat si alte derivate petroliere; medicamente de sinteza chimica pe care cu darnicie ni le pune la dispozitie – unele “gratis”, prin Sistemul Sanitar, dar cele mai multe pe bani grei – Industria Chimico-Farmaceutica nu numai luandu-ne sansa de a ne vindeca cu adevarat de bolile si suferintele care ne fac viata cosmar, dar chiar agravandu-le si facand ca printr-un medicament administrat sa se adoarma simptomele bolii si in timp -mai mult sau mai putin lung- sa declanseze adevarate miriade de simptome “atipice” ale unor boli groaznice) lovind ca asasini silentiosi in ceea ce fiecare ar trebui sa punem pe primul loc dupa dragostea pentru Dumnezeu: Sanatatea. Au uitat, sau… unii n-au stiut niciodata ca La Creatie, Dumnezeu ne-a lasat NATURA pentru a ne fi hrana si medicament, mangaiere si desfatare su adapost. Doamne, cata nevoie avem de revenirea cu fata catre DIVIN!
Continuati sa faceti ceea ce ati inceput si faceti destul de bine!
Nu va cunosc. Dar imi permit sa spun cu maxima sinceritate si pretuire: va iubesc.
Si eu va iubesc! Impreuna putem realiza multe! Pace, lumina si iubire!
foarte frm
Va multumesc pentru sfaturile excelente despre protejarea mediului.Initial aveam nevoie pentru scoala, dar din cate am citit o parte din ele sau chiar toate o sa incep sa le folosesc in viata de zi cu zi.Vor folosi cu adevarat!
Cu mare drag. Sper sa-ti fie de folos.
MS! datorita tie am luat un zece..si de akm..mama nu mai plateste atat de mult la ( apa lumina etc) SUPER SFAT !!
Ma bucur tare mult! Multa lumina!
sooper blog